Sunt versuri ce ucid...
Sunt versuri care pier...
Şi eu...
Printre ele un călător.
Mă ascund printre cuvinte,
Alunec pe puncte de suspensii mult prea lungi...
Şi caut...
Caut să ies din mine şi din vis,
Să mă alătur unei clipe...
Şi să fiu trist.
Îmi golesc inima de lacrimi
Printr-un unic vers stingher.
E noapte...
Sufletul meu se odihneşte.
E furtuna ce-n glas m-a răpus.
Şi-acum...
O stihie-n veşnicie,
E cuvântul meu...
Şi eu...
Un comentariu:
"Sunt versuri ce ucid..."
imi place cum ai inceput, si toata poezia de altfel:)
frumos:)si trist...
Trimiteți un comentariu