Ce te faci atunci cand...

Ce te faci atunci cand cel mai buna prieten al tau se comporta uneori indiferent fata de tine? Si pe deasupra iti si reproseaza orice detaliu nesemnificativ? Ce faci atunci cand cel in care ai cea mai mare incredere se indeparteaza... fara sa-ti zica de ce...
E destul de complicat... te simti rau dar incerci sa treci peste... daca te-a ranit de atatea ori poate ca nu e cu adevarat cel mai bun prieten al tau... Poate ca e timpul sa te indepartezi si tu fiindca nu se poate continua asa... Si ajungi chiar sa vrei sa te distantezi... poate nu fizic, dar macar spiritual... Uneori cand se comporta asa simti furie... poate alte sentimente mult mai negative...
Si atunci te gandesti... "Oare eu ii sunt cel mai bun prieten daca gandesc asa despre el?"
Dar incerci sa continui sa ai rabdare si el continua in acelasi mod... poate chiar e constient de asta si acesta este scopul... el vrea sa se indeparteze...
Dar ce te faci atunci cand pe deasupra fara sa-si dea seama, prin unele gesturi, fapte la fel de nesemnificative iti arata, poate constient, poate inconstient, cat de mult tine la tine?
Atunci e si mai complicat...
Pentru ca in acele momente iti ofera aripile sale... pentru ca tu sa poti zbura...
Dar ce te faci cand ajungi iar prea aproape de soare?
Eu unul sper sa nu ma apropii prea mult...

Şi eu...

Sunt versuri ce ucid...
Sunt versuri care pier...
Şi eu...
Printre ele un călător.
Mă ascund printre cuvinte,
Alunec pe puncte de suspensii mult prea lungi...
Şi caut...
Caut să ies din mine şi din vis,
Să mă alătur unei clipe...
Şi să fiu trist.
Îmi golesc inima de lacrimi
Printr-un unic vers stingher.
E noapte...
Sufletul meu se odihneşte.
E furtuna ce-n glas m-a răpus.
Şi-acum...
O stihie-n veşnicie,
E cuvântul meu...
Şi eu...

Prezentul meu / Mut în faţa timpului...

Sunt un sărman cerşetor cu haine rupte
E trecutul ce erupe din mine…
Sunt iluzii năruite… sunt eu…
Mă dezbrac de mine însumi…
De ce am fost… căci sunt prezent!

Zeii au devenit geloşi…
Sunt un hoţ…
Am furat pentru veac domnia asupra timpului
Şi acum am devenit timp!

Am fost de la început într-o aprigă luptă cu o iluzie
Cu mine…
Acum sunt biruitor asupra mea…
Sunt cel ce mă supune…
Sunt unicu-mi duşman…
Sunt o rază de lună dintr-un vid spartan…

Alunec... dar mă ţin…de mine…
Sunt eu întreaga lume…
Şi uneori nimic…
Sunt praful ce-nvecheşte un ocean…
Şi roua ce trezeşte la viaţă nebunia…
Sunt omul ce suspină după sine…
Narcis re-ncarnat din amăgire…

Îmi duc clipele pe o tavă de plumb,
Atât de greu şi totuşi parcă zbor
Cu aripi frânte… spre veşnicie…
Mă ofer tribut unei iluzii…
Cerşind să pot simţi şi eu…
Cum e să mor…

O dulce ploaie de vise

Picături de infern se revarsă peste balanţa de cristal
Devenind o dulce ploaie de vise.
La răscruce de drum o aripă frântă încearcă să zboare,
Dar acele talere… sunt veşnic mai grele…

E o decizie smulsă dintr-o inimă indecisă…
Un prea pustiu deşert dintr-un vis abstract…
Puncte de suspensii mult prea lungi…
Şi-un ultim cuvânt… uitat…

Sunt o flacără dintr-o lumânare stinsă
Cu propria-mi umbră şi sufletu-mi viu
Mă hrănesc cu inima vremii…
Amintiri despre un viitor prezis…
Am reuşit să înghit timpul şi să-l dobor!
Am vrut să cobor pentru ca apoi să mă ridic…
Şi-am reuşit… pentru o clipă…
Sunt vidul ce devine pustiu!

Sunt smuls din mine de iubire
O filozofie mult prea grea pentru mine…
Sunt învins de ceva atât de firesc
E un coşmar… mă trezesc!

Sunt iarăşi eu...

Legat la ochi / Tribut pentru veac

Cu ochii închişi păşesc grăbit prin lume…
E linişte în mine şi aştept…
Deodată un tunet loveşte lumina, mă trezesc!
Încerc să deschid ochii, e în zadar!
Nu văd nimic!
Încep să strig, să urlu, sunt disperat…
Am în faţă doar trecutul,
Parcă totul se întâmplă azi…
Am posibilitatea să schimb ceva,
Şi totuşi nu o fac.
De ce?
Îmi vin în minte mii de întrebări
Le ştiu răspunsul fiecăreia în parte…
Şi totuşi…
Totuşi ezit!
Mă abandonez în mine… legat la ochi!

Încep o aventură nouă, în vis.
Un vis născut din raţiune…
Sunt orb şi totul în juru-mi devine lumină…
Încerc să adun cioburile unei clepsidrei fumurii
Şi să devin eu nisipul din ea…
Mi se pare atât de uşor să mă lupt cu timpul…

Sunt o iluzie într-un ocean de indiferenţă,
Schiez printre gânduri mult prea vechi…
Mă opresc în faţa fiecărui moment trecut,
În potire de aur zeii storc pânza din jurul ochilor mei
Căci lacrimi de sânge îmi inundă clipa…
Acea clipă pe care o doresc veşnicie!

Sunt singur în mine acum şi aş vrea să ies…
Am revăzut trecutul şi doresc iar prezent…
Ceea ce a fost e o capcană pentru ceea ce este,
Trecutul cuprinde în mrejele lui de aur clipa
Şi împreună, totul, chiar şi eu…
Devenim tribut pentru veac…

Actualizare...

Buna prieteni!
Pana acum m-ati cunoscut poate doar din versuri... Cred ca a venit vremea sa mai folosesc si alt mod de a ma exprima, dar asta nu inseamna ca am renuntat definitiv la versuri... poate ca astept inspiratia, desi as adauga ca inspiratia exista... dar stiti cum e, atunci cand ai prea multe optiuni nu prea stii ce sa alegi... poate ca asa fac si eu... oricum versurile ocupa un loc aparte in inima mea...
revenind... vreau sa ma scuz fata de unii carora folosirea punctelor de suspensie li se va parea obositoare... e doar un obicei... dar mai degraba o tema de meditatie mai mult pentru mine decat pentru ceilalti...
ok... acum chiar ca o sa incep o ACTUALIZARE a ultimei perioade din viata mea... pentru ca voi sa ma puteti cunoaste mai bine, iar apoi sa pot posta mai des cateva din gandurile si trairile mele intr-un mod "explicit" indepartant versurile din limbajul meu, dar nu si metaforele... ;)
de fapt va fi tot un fel de lirism... as zice ca viata mea e o poezie ce contine un singur vers alb... asa ca depinde de mine ce exprima acest vers... e unul singur... deci trebuie sa imi asum raspunderea pentru tot...

nume: Victor pentru unii, Catalin pentru ceilalti... pentru mine sincer nu stiu... hai sa zicem Victor-Catalin
varsta: mai am putin si implinesc 19, as adauga varsta cea mai frumoasa (dar daca ma veti intreba peste 11 ani care a fost perioada cea mai frumoasa din viata mea cred ca raspunsul meu va fi "acum". sunt indragostit de prezent... c'est la vie!
studii: am terminat liceul... in sfarsit... (cred ca odata va voi povesti cateva amintiri legate de liceu, ce a insemnat pentru mine sa fiu patru ani alaturi de alti colegi, de aceeasi varsta, uneori cu aceleasi probleme si ganduri, dar totusi atat de diferiti...)

orizont: doresc sa devin salezian preot... e vocatia mea... (cel putin asta simt acum) , dar si despre asta va voi spune mai multe altadata...

Mi s-a spus de multe ori ca sunt un filosof, ca nu ma pot opri din "gandit"... e adevarat... nu pot sa nu gandesc... dar de multe ori nu mi se pare ca sunt mai special decat altii, nici nu am spus vreodata ca sunt special, doar ca fiecare om e unic, are un orizont propriu, idei proprii, originale, ei bine asta zic si despre mine...

mai sunt foarte multe de zis si credeti-ma sunt specialist in a vorbi despre mine... dar asta nu inseamna ca sunt egoist, desi eu sunt primul care ma cataloghez astfel... oricum egoist sau nu, stiu ca si aici voi fi tot eu...

hai ca va las, nu vreau sa va plictisesc prea repede... sa ne auzim curand...
poate prea curand caci nu ma pot opri din scris... e pasiunea mea

Înger fără aripi: FRATE!

Iti voi fi vesnic recunoscator FRATE!

MULTUMESC!

Eşti un înger fără aripi…
Nu le mai ai pentru că le-ai jertfit pentru mine...
Intr-una din nenumăratele încercări de a mă salva...

Le-ai pierdut !
Dar continui să fii un înger : îngerul meu păzitor...

Şi în acelaşi timp eşti doar un om.
Un simplu om plin de defecte şi păcate.
Dar în ochii mei tu ai aripi:
Învaţă-mă să zbor!

În zborul tău spre culmi mult mai înalte:
Nu uita de mine!
Un biet copil cu capul în nori…
Dar ştii ceva?
Privesc spre cer să te zăresc pe tine!

Am ochii plini de lacrimi când te privesc…
Sunt fericit…
O rază de lumină îmi străbate inima,
Şi se transformă-ntr-un veşnic pumnal!

Eşti precum un frate, un înger venit din lumină
Cel pe care nu vreau să-l împart cu nimeni
Şi nu din gelozie sau egoism
Ci pentru ca nimeni să nu-ţi poată face rău vreodată.

Chiar dacă tu eşti îngerul şi eu doar un copil,
De multe ori si eu simt nevoia de a te proteja
De a te avea doar pentru mine
Pentru a nu lăsa pe nimeni să te rănească…

O, iartă-mă frate…
Îngerul meu păzitor,
Pentru că încercând să schimb rolurile
Am fost eu cel care ţi-am tăiat aripile!

IZVORUL

Substanţă abstractă revărsată pe un câmp de marmură
Plin de petale împietrite, cristale,
Se prelinge până în vale precum lacrimile pe obrazul ei…

Cu o forţă divină ce-nspăimântă şi-un înger
Risipind nisipul ce-n veac se opune
Înaintează în larg spre buzele-i reci…

O rază de lună se răsfrânge pe cale
Luminând clipa şi dezvelind cursul
Unui veşnic izvor de vise şi dor…


E SENTIMENTUL BRUT!