A INCEPUT SFARSITUL!

Plâng… …pentru că nu te găsesc,

…pentru un sine prea imens,

…pentru clipe de lumină.

Pentru Umbră!

Plâng…

…pentru lacrimile tale,

…pentru indiferenţa ta,

…pentru grija ta.

Pentru Durere!

Plâng…

…pentru o inimă de piatră,

…pentru un zid dumnezeiesc,

…pentru o amintire.

Pentru Tine!

Am săpat într-un suflet şi am găsit îngropate acolo:

aripi de înger frânte…

o clepsidră umplută de lacrimi…

un zâmbet zdrobit pe zăpadă…

Am sfărâmat lacătele criptei albe şi am lăsat să iasă:

un fir de speranţă nefastă…

o privire ludică-n amiază…

o iluzie sfântă şi-un gând:

Atât!

Am deschis ochii şi am văzut:

râuri secate-n arşiţa norocului…

durerea râzând pe chipuri hedoniste…

fantasme cuprinzând clipe…

De ce?

Am intrat mai adânc în timp şi am simţit cum…

minte suflete, arde inimi, distruge visul!

Am răsturnat clepsidra, am călcat timpul în picioare!

Desculţ i-am risipit nisipul plin de rouă…

Am ajuns la esenţa nopţii şi i-am cunoscut nemurirea,

Am găsit un eu veşnic într-un suflet muritor,

Am recuperat fiecare picătură moartă de ploaie din veşnicie

Şi am revărsat-o peste deşertul inimii mele…

Am înţeles Eul privind în oglindă:

Cel care a fost şi a simţit,

acum a încetat să fie!

Am văzut înaintea-mi puncte de suspensii îndreptate spre cer…

…şi m-am folosit de ele ca de trepte…

Am alunecat în tornada clipei…

…şi m-am contopit cu timpul.

Fiind timp m-am oprit pentru veci

şi cu mine s-a oprit viaţa!

A încetat plânsul, dar şi zâmbetul!

Totul a devenit vid, a devenit Eu…

A început sfârşitul!

Dacă ai cunoaşte gândurile mele ai înţelege ce înseamnă de fapt nebunia!