POVESTE DE CRACIUN

Totul era precum într-un stup, oameni în stânga şi dreapta, o continuă ameţeală cotidiană. Unii stăteau la cozi imense pentru a plăti facturile, deoarece era sfârşit de lună, alţii se retrăgeau în birourile lor unde îşi aşteptau clienţii. Alţi rătăciţi colindau fără rost străzile doar pentru a nu sta acasă, pentru a nu avea aceleaşi discuţii atât de arhicunoscute cu părinţii. Mulţi se găseau prin baruri şi discoteci purtând pe frunte deviza „veşnic tânăr”, deşi clepsidra fusese întoarsă demult. Nu puţini erau aceia care îşi trăiau clipele doar printre cearcăne, oboseală, stres, monotonie… Pentru mulţi era doar o zi obişnuită dintr-o iarnă la fel de obişnuită, dintr-un sfârşit de lună cu totul şi cu totul obişnuit… doar grijile se înnoiau. Era 23 decembrie… mai erau două zile până la acea sărbătoare veche ce a dat numele celei mai tari petreceri din oraş.

Ei bine în acest peisaj atât de sec o inimă începea să bată, şi bătea cu atâta putere încât încet avea să cuprindă tot zumzetul albinelor. Începutul nu a avut loc nici în mall, nici în vreun club, nu era nici măcar la una din acele cozi interminabile care ne dau atâta durere de cap, ci a avut loc într-o cameră sărăcăcioasă de la periferia oraşului. O mamă singură dădea naştere unui copil. Tatăl plecase atunci când aflase de sarcina colegii de facultate, celei căreia îi declarase „dragoste eternă”. Părinţii o alungaseră când aflaseră de „această problemă”... Prietenii s-au îndepărtat, sau poate că ea a fost aceea care a determinat aceasta dându-şi seama că trebuia să devină „mama”. Îi era atât de greu şi totuşi nu ştia ce va face. Locuia singură într-o cameră de la periferie pe care o închiriase din banii din bursă, iar acum devenea responsabilă pentru o nouă viaţă, un nou suflet şi o nouă inimă…

Se simţea incapabilă. Devenise mamă şi nu ştia ce îi va da de mâncare pruncului ei, cu ce îl va încălzi… era doar o tânără decisă să lupte. Îşi amintea de acea veche poveste pe care o auzise de la bunici când era mică: despre acel Isus născut la Betleem într-un grajd. Fiul ei nu s-a născut într-un grajd, dar acea locuinţă sărăcăcioasă nu era prea departe: lipseau animalele… Îşi mai amintea de cei trei magi care veniseră să îi aducă daruri acelui prunc, de păstori, de îngerii care cântau… La copilul ei nu a venit nimeni. Erau doar ei doi.

Nu înţelegea de ce. Copilul începuse să plângă fiindcă simţea neliniştea mamei… Seara următoare i-a găsit împreună în parcul de la marginea oraşului. Se plimbau pe acele alei ce în anii trecuţi erau acoperite de zăpadă… nu mai ninsese de şase ani…

Se aşezase pe o bancă şi începuse să plângă. O tăcere profundă acoperise totul, doar lacrimile ei se auzeau cum cad pe pământul rece… Cel mic stătea şi asculta, încerca să o ajute cu zâmbetul lui. Parcă i se adresa spunându-i: „Nu-ţi fă griji pentru mine. Unde vei fi tu voi fi şi eu. Îmi e suficient să te ştiu aproape şi totul e perfect. Eşti un înger mamă, mulţumesc…”

În întunericul nopţii începuse să se audă de departe un colind lin… îşi amintea versurile de parcă abia îl fredonase pruncului ei… Începuse un duet cu noaptea! Se gândea la soluţii dar în zadar…

O clipă se gândi să renunţe… să se despartă de acel zâmbet de care se îndrăgostise pe loc, să-şi continue viaţa de acum nouă luni… dar nu putea să facă acest lucru… A luptat împotriva tuturor… Acum trebuia să lupte împotriva propriei persoane.

Îl lăsase o clipă jos din braţe şi privea fix cerul… O stea imensă strălucea exact deasupra parcului în care se afla… Tot despre o stea era vorba şi în povestea aceea veche… o stea ce arăta că s-a născut un rege. Acolo era doar fiul ei… Să fie el acel rege? Atunci ea va deveni regina…

„Da voi deveni regina fiului meu, voi lupta până în ultima clipă şi nimeni nu mi-l va lua… Nici măcar eu!”

Se făcuse dimineaţă… Alarma telefonului suna… Încă îi rămăsese în minte visul de noaptea trecută… Totul părea atât de real. Se grăbea să privească pe fereastră… Era zăpadă. Privind cerul, parcă văzu zâmbetul celui care îi fusese prunc în acea noapte…

Crăciun fericit Maria!