Ceaţa...

Mă simt acoperit de ceaţă…
Sunt eu si tu... e ceaţă...
Îmi pierd paşii prin pustiu... prin ceaţă...
Lumea întreagă adoarme în ceaţă.

Umblu prin gând si privesc în ochi fiarele...
Văd teama...
Îmi este teamă!
Mi-e somn…
Vreau să adorm... dar mă tem...
Mă doare ceaţa din jurul meu...
Mă dor privirile tale pierdute mereu...
Mă doare să vad cum piere-n uitare albastrul !
Călători grăbiţi se îndreaptă fără destinaţie prin ceaţă.
Vor sa prindă ultimul tren către ultima viaţă.
Eu tac... ascult si încerc sa adorm.
Vii tu !
Când o clipa mai am să aţipesc - mă trezeşti…
De fapt nu faci altceva decât să mă priveşti.
Îţi vad ochii trecuţi şi mă înfior.
Mă ridic !
Încerc sa te-ajut să-ti revii... în zadar !
E ceaţă !
Te privesc şi adorm… si eu pierdut… în CEAŢĂ…

Trec ani întregi… trec vise…
Trec nopţi cu stele sfinte…
Din praf o lumină se ridică şi EA începe să se risipească…

O lume fără trecut e chemată să cucerească prezentul
Inimi străbătute o viaţă de ceaţă sunt nevoite să stăpânească lumina.
Ultimul fir de nisip se înclină înaintea noului suflet,
Ultima picătură de apă din ocean îl răcoreşte,
Raze sălbatice de lumină aşteaptă să fie-mblânzite…
Deschid ochii şi văd totul…
Totul în afară de tine!
Te caut…
Din nou privesc în jur…
Privesc către ceaţă şi te văd încă acolo…
Te risipeşti odată cu ea…
Nu înţeleg…
Aş vrea să mă-ntorc după tine dar nu reuşesc.
Aş vrea să-mi vezi sufletul…
Această nouă inimă care a preschimbat universul…
Somnul meu a dat o nouă şansă lumii,
Dar tu ai rămas încă acolo… în ceaţă…

De fapt… TU EŞTI CEAŢA!