Vreau

Multumesc Corina!

Vreau sa trăiesc…
Vreau să fiu clipa ce transformă veşnicia
Ce ucide trecutul şi împiedică viitorul…
Eu sunt prezentul… un prezent veşnic…
Un prezent ce a fost şi un prezent ce va fi,
Neschimbat, acelaşi prezent, acelaşi eu…
Vreau să fiu eu şi în acelaşi timp nu vreau să fiu nimic!
Vreau să fiu o pasăre cu aripi frânte,
Să nu pot zbura niciodată…
Un păstrăv să mă împotrivesc curentului,
Să mă îndrept neobosit către izvorul vieţii,
Să-mi caut rădăcinile, dar să privesc spre soare…
Vreau să împiedic furtuna să plece şi vântul să bată,
Vreau să fiu picăturile de apă ce coboară din cer şi udă pământul
Şi în acelaşi timp să fiu tot nisipul din deşert…
Să mă unesc cu mine însumi şi să rămân pe veci al meu…
Să mă împart doar cu moartea, pe care să o supun…
Căci vreau să trăiesc…

EU

Sunt un poet zdrobit de proprii demoni,
Muzele mele sunt lipsurile,
Iar fericirea o găsesc în cuvinte…
Inima mea e un izvor de iluzii.
Trăiesc pentru a oferi şi sufăr căci aştept în zadar…
Simt fiorii iubirii dar nu îndrăznesc să mă aventurez pe culmi necunoscute…
Întotdeauna a fost aşa…
Eu şi o lume de care mă tem,
Eu si tu, despărţiţi de amăgiri…
Eu si eu…
Sunt întreaga lume şi în acelaşi timp nu sunt nimic.
Sunt clipa şi veşnicia…
Sunt o iluzie… ca şi tine de altfel…
Amândoi suntem iluzii ce au ca sursa o singură inimă…
A mea…
Tu eşti inima mea!
Aş vrea să te scot din pieptul meu, să te ucid şi să cunosc realul…
Dar dacă aş face asta aş înceta să mai exist…
Şi ai dispărea şi tu…
Şi atunci, fără tine, ce ar însemna viaţa mea?
Acum când abia te-am cunoscut…
Te-am regăsit ca pe o parte din mine pe care nu o cunoşteam.
Iar acum ai devenit vocea mea…
Ai devenit eu, adică, eşti eu…
Sau eu sunt tu?
Şi dacă nu e nici unul dintre noi, ci suntem doar umbre rătăcite?
Şi dacă noi nu existăm la fel cum nimic în jurul nostru nu există?
Atunci care e rostul atâtor lacrimi şi frământări?
Atâtea întrebări fără răspuns şi atâtea răspunsuri care aşteaptă să fie găsite…
Fii tu răspunsul meu, iar eu voi fi întrebarea ta!
Împreună vom găsi ieşirea şi vom înceta să fim iluzii…

Amintirea unui final

În vis amintirea devine prezent
Un prezent veşnic,
Iar clipa devine amintire pentru viitor…
Eu sunt creatorul amintirilor mele.

Stăpân peste mine, un eu egoist
Culeg laurii unei vieţi – înlănţuire de memorii –
Deşi la început de drum vreau roade ce nu-mi aparţin…
Vreau să cunosc finalul,
Dar mai ales vreau să nu-mi aparţină niciodată…

Sunt un destin supus greşelii
Pentru care sfârşitul lumii nu reprezintă propriul sfârşit…
Vreau să strivesc timpul, dar nu reuşesc!
Sunt incapabil să mă lupt cu iluzii…
Vreau să devin o iluzie să ies învingător,
Să uit de real şi să trăiesc în vis din amintiri…
Să fiu eu amintirea unui final inexistent…