Furie

O flacără stinsă învie…
E furia!
Un vulcan trecut în nefiinţă simte
Cum inima-i pulsează lavă iar.
O şoaptă se pierde în uitare devenind ecou,
Veşnic răpită pentru nemurire.
Lumina este teama ce apune
În orice suflet şi orice inimă
În orice gând…

Am apus!
Trecut în nefiinţă precum cea mai adâncă stea nebună…
Glăsuiesc spre cer un cântec fără glas
Ating culmi nebănuite prin uitare
Devin înger şi-mi pierd aripile!
Cad…
Şi din cel mai întunecat abis mă ridic!

Prin vene sângele mi s-a uscat
Simt cum se stinge în mine ultima clipă
Şi cum încep o luptă pe care iar o pierd…
O simt alunecându-mi printre vise.
Plutesc…
Lipsesc din viaţă doar o clipă
Şi devin mort… devin furie…